Imperiul meu (I): despre cum sunt eu un mic tiran

Insurgiam, ca un anti-blogăr ce este a reuşit să creeze o adevărată anti-leapşă. Cum am amânat ceva vreme rezolvarea ei, mă gândesc că e timpul. Pe scurt, se face că eu am un imperiu – tătă Europa. Să vedem ce mai rămâne din el după ce îl organizez.

Organizarea politică:

• Imperiul c’est moi. Aţi ghicit, conducător absolut. Mă aflu în vârful ierarhiei politice, dar şi a celei religioase. Succesunea la tron o decid tot eu, printr-o practică de asociere la conducere încă din timpul vieţii mele a celui pe care îl vreau ca urmaş. Poate fi din familia mea, dar şi de aiurea, oricum nimeni nu are dreptul să îmi conteste alegerea. Doar în cazul în care, din motive neprevăzute, la moartea mea nu există un urmaş ales de mine, acesta se va alege din cadrul familiei mele după regulile obişnuite în monarhiile ereditare.
• Organizarea politică este cvasi-federativă: în provincii, fără ca acestea să aibă putere de decizie în problemele importante. Provinciile se calchiază pe statele naţionale existente anterior transformării Europei în imperiu. România, ca provincie centrală, se află sub directa mea conducere şi evident că astfel este privilegiată.
• Provinciile sunt conduse de persoane numite de mine. Persoana trebuie însă să fie originară din provincia respectivă. Conducătorul provinciilor poate fi ajutat de organisme consultative alese de el. Puterea de decizie, am spus deja, este limtată: organizarea aplicării normelor edictate de la centru, ţinând cont de specificul provinciei şi decizii asupra unor chestiuni minore, care interesează strict provincia. Cine face porcarii în provincia pe care o conduce plăteşte cu capul. Şi asta e valabil pentru corupţia şi subminarea statului în orice funcţie publică.
• Puterea legislativă: există un parlament bicameral şi exist eu. O cameră a Parlamentului este aleasă prin vot care nu este universal, pentru că sunt excluse femeile, şi nici egal, pentru că depinde de clasa socială şi de merite. Şi depinde tare mult: practic, votul unui neica-nimeni de la colţul străzii valorează cam de 100 de ori mai puţin decât votul unui nobil. Se votează de la 21 de ani. Senatul este compus din membrii de drept, respectiv cei mai importanţi oameni din Imperiu (a se vedea pe parcurs câteva exemple).
• Legile sunt adoptate de către Parlament, puterea de decizie a celor două camere este egală, eu am drept de veto absolut. Iniţiativa legislativă îmi aparţine mie şi Senatului, în chestiunile mai puţin importante.
• Tot eu pot reglementa orice domenii prin edicte, având forţă juridică superioară legilor.
• Puterea executivă: Consiliul de Miniştri şi cu mine. Consiliul e ales de mine, fiind format în principal din specialişti care mă pot ajuta să iau decizii în puţinele domenii la care nu mă pricep.
• Administraţia se ocupă de aplicarea legilor. Accesul în funcţiile publce se face pe merit. Funcţiile înalte sunt rezervate celor din clasa nobiliară deci ocuparea lor poate aduce cu sine intrarea în această clasă.
• Puterea judecătorească se realizează prin instanţe de judecată. Se va acorda însă o deosebită atenţie pregătirii judecătorilor şi respectabilităţii lor. Practic, cei mai buni jurişti trebuie să fie judecători, ceea ce va fi încurajat prin statutul social de care vor beneficia şi prin câştig. Cum legile vor fi puţine şi generale, judecătorii vor avea o libertate destul de mare în a le interpreta şi aplica. Nu este obligatorie respectarea precedentului judiciar, dar este bine ca instanţele inferioare să o facă pentru a nu le fi desfiinţate hotărârile.
• Politica externă este coordonată tot de către mine. În principiu, atât timp cât celelalte ţări nu mă deranjează cu nimic şi nu îmi ameninţă Imperiul vor fi trataţi cu o perfectă indiferenţă.
• Armata e formată, în principiu, din soldaţi plătiţi. Membrii Marelui Stat Major fac parte din Senat şi sunt aleşi de mine care, de fapt, am şi comanda supremă a Armatei. A face parte din Armată asgură un anumit statut social. Gradele superioare sunt formate numai din nobili, astfel încât serviciul militar devine o cale de a urca spre această clasă socială.
• Biserica nu e separată de stat. Membrii Înaltului Cler fac parte din Senat. Despre diferitele religii voi vorbi la domeniul social, mă limitez să menţionez că religia oficială este creştinismul ortodox dar cu o deschidere mult mai mare spre celelalte religii tradiţionale. Se păstrează organizarea tradiţională a Bisericii ortodoxe, cu singurul corectiv că Patriarhul e ales de mine, că doar sunt conducătorul suprem al Bisericii.
• Biserica are dreptul să se opună unor reguli edictate de stat care intră în contradicţie cu perceptele ei. De asemenea, membrii clerului vor fi implicaţi în administraţie şi în alte acţiuni statale. Ea va fi finanţată în principal de donaţii dar acestea pot veni şi din partea bugetului de stat.