Phosphoros mi-a trimis acum câteva zile o… chestie. Îi zic chestie pentru că el nu-mi dă voie să îi zic leapşă. Pentru că el nu e blogăr. Deci nu trimite lepşe. Am înţeles cu toţii? Să vedem deci ce orientare politică am io…
Întâi şi întâi să stabilim cum stau eu cu cunoştiinţele despre politică. Adunăm câţiva anişori (fo’ 3) de facultate de istorie, un curs de doctrine politice prin anul I de drept, lectura cvasi-completă a textelor ideologiei legionare (aia veche, de la mama ei, nimic din ce trece de 1938) şi o samă de idei citite recent strict pentru că mă interesează, fără nicio dorinţă de sistemtizare. Să nu uităm discuţiile la o bere. Rezultă cunoştiinţe de politologie total haotice. De pe acestă bază purced eu la descrierea “afilierii” mele politice, fără iluzia – a mea sau a voastră – că vor avea prea mult sens sau că se vor înscrie prea bine în ce se înţelege azi prin dreapta şi stânga.
Să zicem întâi şi întâi că sunt clar conservatoare. Ultra-conservator există? Ultra-mega-conservator? Dacă există e bine, aia sunt. Lumea mea ideală arată ca în utopiile mele. Alea de aici, aici şi aici. Spre ilustrarea acestei poziţi, două exemple:
- Acum câteva ore când am citit articolul lui Gramo despre cum ar trebui legalizate căsătoriile între mai mult de două persoane am simţit un regret enorm că nu mai există Inchiziţia. Nici Vlad Ţepeş. Nici măcar un rug mic în piaţa publică, acolo. (Ştiu că acum ies total în afara subiectului, dar trebuie să vă împărtăşesc ce a demonstrat Gramo în articolul lui, pentru că e spumos de stupid: Islamul permite unui bărbat să fie căsătorit cu mai multe femei – asta e o căsătorie între mai multe persoane – femeile acelea sunt căsătorite nu numai cu bărbatul lor ci şi cu celelalte soţii ale lui. Ergo… sunteţi pregătiţi? Ergo Islamul admite căsătoriile între persoane de acelaşi sex. Aplauze!)
- Acum ceva mai mult timp stăteam la o bere cu o amică. Genul acela de amice cu care ai diverse subiecte de conversaţie, mai puţin acelea legate de convingerile tale religioase, politice, sociale. Nu că ţi-ai fi propus asta, dar aşa s-a întâmplat. La un moment dat a venit vorba – nu ştiu ce vorbă, dar a venit – şi i-am zis vreo câteva idei d-ale mele. Amica, o tipă foarte inteligentă de altfel, dar total racordată la lumea în care trăim, a rămas pur şi simplu câteva zeci de secunde fără grai. Când şi l-a recăpătat tot ce a putut să zică în mod repetitiv a fost: nu pot să cred… tu chiar crezi asta?
La conservatorismul ăsta mai merită adăugată şi o doză de naţionalism. Nu mare, puţin acolo, să fie. Nu cred eu că românii sunt cea mai fantastică naţiune şi mă cam îndoiesc că dacii au construit toate cele şapte minuni ale lumii. Doar simt un ataşament pentru poporul meu, pentru istoria lui şi pentru ţara în care trăiesc. Trebuie neapărat menţionat că acest lucru nu atrage nicio antipatie pentru vreun alt popor.
Alt ingredient al reţetei este liberalismul. Bineînţeles, recunosc că acesta nu ar avea ce căuta într-o lume bazată pe principii solide. Dar nu tocmai într-o asemenea lume trăim. Aşa că prefer să fiu liberală pentru a putea gândi şi acţiona de una singură. Pentru că de sub tăvălugul modernităţii nu mai poţi scăpa decât ca indvid. Individ care crede, gândeşte şi face ceea ce el ştie că e bine, într-o lume care în mod clar nu mai poate discerne între bine şi rău.
În final, asezonăm totuşi cu o repulsie şi o antipatie maximă pentru stânga. De orice tip ar fi ea. Pur şi simplu nu pot vedea nimic bun p-acolo, aşa că dacă voi observaţi aşa ceva… arătaţi-mi şi mie. Bine, ar fi ecologismul, dar asocierea lui cu stânga mi se pare idioată.
@Ioana draga,
amestecul din mine e si mai contradictoriu. O sa scriu si pe blog la mine, dar ma tenteaza sa iti spun si aici cateva vorbe. Eu sunt si nationalista, si f credincioasa, fara a fi bigota, si conservatoare, dar si liberala, si, ca sa punem capac la toate astea!, sunt si de stanga, poate dintr-o extraordinara compasiune pt oamenii necajiti si saraci fara a fi vinovati de saracia lor.
Draga Maria Barbu, “bigota” este superlativul lui “foarte credincioasa”?
Da, Gramo este un bou inimaginabil. N-are rost sa detaliez.
Ioana, de fiecare data cand “Gramo” este scris pe vreun blog, individului i se face reclama nemeritata. Individul ar trebui sa fie ignorat total, pentru ca altfel se da iluzia ca ar fi luat in seama. Si asta de fapt vrea. Un individ care isi aduce perna la seminarii, ca sa doarma, nu merita decat ignorarea. Suficient ca institutia in care isi face veacul nu este in stare sa il dea afara.
Nu prea vad legatura intre romani si daci. Dar asta e deja un detaliu.
Paste fericit, Ioana! Cu bucurie si succese!
Hristos a inviat!
Demult, pe la sfarsitul liceului am citit Cartica sefului de cuib, apoi am citit A fi bun roman a lui Nae Ionescu. M-a pus pe ganduri. Nicolae Steihardt, cu eleganta gödeliana scrie:
Aşa şi este, dacă nu-i decât pe măsura putinţelor omeneşti. Dar ce nu e cu putinţă la oameni e cu putinţă la Dumnezeu. Pe cale omenească, obişnuită, după fire, nu poţi trece de la însuşirea de „bun român” la starea de „român”. Dar prin botezul sângelui, ca vărul meu Teodor la Mărăşeşti, dar pe cale de transfigurare? Cum de nu şi-a adus Nae lonescu aminte de Matei 19, 26, de Marcu 10, 27, de Luca 18, 27? Cum de n-a înţeles că şi aici există un drum presărat cu flori de iasomie şi cu minuni, al înnoirii care face ca toate să devină cu putinţă, uşoare? Cui crede că vinul se poate preschimba în sânge, nu-i vine greu a recunoaşte că duhul poate săvârşi mutaţii semiotice cu sângele. Biologic, etnic, da. Mistic, problemele se pun însă cu totul altfel şi ceea ce nu e cu putinţă pe un plan devine cu totul posibil, degrabă, pe celălalt.(Matei 19, 26: Dar Iisus, privind la ei le-a zis: La oameni aceasta e cu neputinţă, la Dumnezeu însă toate sunt cu putinţă: Marcu 10, 27: Iisus privind la ei, le-a zis: La oameni lucrul e cu neputinţă, dar nu la Dumnezeu. Căci la Dumnezeu toate sunt cu putinţă; Luca 18, 27: Iar El a zis: Cele ce sunt cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu. — Atenţie la acel privind la ei, care arată câtă însemnătate dădea lisus acestor cuvinte pline de tâlc, şi greu, poate, nu de înţeles, ci de asimilat.)
Apoi am citit “Schimbarea la fata a Romaniei” a lui Cioran. Personal cred ca este singura carte nationalista, care nu aluneca in traditionalism sau un nationalism de trompeta, cazul Tribunului…
Elfule, stiu, dar nu ma intereseaza ca ii fac astuia reclama negativa. Acum, daca tot e de ras de ceva, n-oi sta sa ma ingrijorez ca din cauza asta ajunge mai popular. Si despre legatura dintre romani si daci… nu stiu, eu zic ca e una? Nu e? Una mica acolo
?
Maria Barbu, iti multumesc la fel. Adevarat a inviat!
Pendulul lui Foucault: nu am prea gustat “Schimbarea la fata a Romaniei”. Poate si unde stiam ca citesc o carte pe care insusi Cioran, din motive asupra carora ma abtin sa comentez, a decis sa o trunchieze, astfel incat nu aveam acces la editia originala.
Stiam ca Schimbarea… era trunchiata cand am citit-o. Asta a stribit din autenticitate. Sper ca trunchierea sa nu denaturat prea mult cele scrise despre Romania. Din pacate nu stiu unde poate fi gasita varianta netrunchiata…Daca stie cineva mana sus.
@Radu, sunt f credincioasa in suflet, nu in sensul de bisericoasa! Nu cred ca e cazul sa faci astfel de scheme cu mine!
Pendulule, mie mi se pare ca insasi trunchierea denatureaza tot ceea ce este scris in acea carte. Ai putea sa incerci sa “sapi” prin anticariate, poate ai noroc si gasesti edtia interbelica.
Si uite asa ipochimenul este pomenit de 4 ori intr-un singur text.
Da, o legatura mica, acolo, este:) Dar atat:)
[...] istorica(ce se specializează în Cluj) de la Porţile Orientului, prima pe care am citit-o(pentru că e harnică) a scris, printre nişte chestii haioase şi: „În final, asezonăm totuşi [...]
Un aspect mai putin sau deloc luat in considerare de edilii clujeni (dar care problematici se pot transcende si altor orase romanesti) vi-l prezint in materialul de mai jos. Daca mesajul vi se pare oportun va invit sa-l retransmiteti retelelor sociale (network-uri, blogroll-uri, baze de date) la care sunteti afiliati, forta unor astfel de initiative constand in puterea de diseminare virtuala ce sa determine “lucru mecanic” si mai putin direct-efectiv prin “lucrul mecanic”…
http://sorinplaton.wordpress.com/2008/05/20/pentru-viitorul-primar-al-clujului/
Cu stima,
1=