Gargară ecologică

O scurtă notă despre ecologie la români, preluată din Piaţa Romană nr. 9. Cu asentimentul autoarei, bineînţeles.

Săptămâna trecută am fost rugată să găsesc un centru de colectare a hârtiei în Cluj sau undeva în apropiere. Şi cum tot aveam eu în gând să găsesc un centru de colectare a plasticului, am poposit în faţa tastaturii cu o cană cu fulgi de porumb şi lapte şi m-am pus pe google-uit.

Preţ de o oră am căutat din site în site. Am dat o raită şi pe bloguri, de unde am găsit un link către copacul de hârtie care urmează să se extindă şi în Cluj pentru cei interesaţi (adică cei care vor aduna minim 50 de kg de hârtie). Iniţiativa lor e lăudabilă: tu îi suni, iar ei vin să ia maldărele de hârtie pe care le vând, iar cu banii primiţi cumpără copaci.

Îmi continui navigarea şi ajung pe site-ul Greenpeace unde prin două article (ăsta şi ăsta) se argumentează importanţa celulozei şi de faptul că fiecare hârtie contează, pentru că o tonă de hârtie= 17 copaci. Da fraţilor! M-aţi convins. Vreau şi eu să reciclez şi să salvez un copac. Dar UNDEEEE?

Şi am o sclipire de geniu (atât cât îmi permit superficialele mele circumvoluţiuni) şi intru pe site-ul ministerului mediului unde citesc despre cât de importantă este educarea populaţiei întru dezvoltare durabilă, dar nimic despre centrele de colectare a hârtiei.

Am trimis într-un final un e-mail serviciului de relaţii publice solicitând poziţia amplasamentelor de colectare a hârtiei, plasticului şi a sticlei din ţară. A trecut o zi, două, opt, şi nici un răspuns.

Concluzia e simplă: e foarte cool şi trendy să vorbeşti despre ecologie, să participi la Stuff Stock şi la Fân Fest, să ai înfipte în geantă insigne cu Greenpeace. Dar atât, pentru că se pare că e suficient să pui semnul egalităţii între o tonă de hârtie şi 17 copaci, fără să-ţi mai baţi capul cum faci să reciclezi acea tonă de hârtie pentru a salva următorii 17 copaci.

Laura Crişan