Un articol mă anunţă zglobiu că prin Senatul României tocmai a trecut val-vârtej o iniţiativă legislativă. Care a fost şi adoptată. Partea cu adevărat palpitantă e ce spune astă iniţiativă: de la adoptarea legii se va prezuma că toţi românii şi-au dat acordul ca, după moarte, să îşi doneze organele. Această presupunere va fi înlăturată numai dacă am fost suficient de prevăzători încât să declarăm expressis verbis că nici nu ne gândim la atare donaţie.
Cam cum vine asta? Păi dacă tu, nenea Gheorghe din capul satului, care nu ştiai de legea asta, nu ai trecut pe la medicul de familie să îl anunţi că nu vrei să se atingă nimeni de organele tale, vei fi tranşat ca la carte. De ce? Pentru că parlamentarii au presupus că dacă nu ai zis nici nu, nici da, e da.
Dincolo de idioţenia evidentă pentru oricine, această iniţiativă legislativă adoptată de Parlament ascunde şi o idioţenie juridică. Ea se leagă de mecanismul de funcţionare al prezumţiilor.
Juridic vorbind, o prezumţie este – cum spune şi denumirea – o presupunere. Dar e o presupunere căreia legea îi dă o anumită valoare, în general una probatorie. Şi, ceea ce e mai important, nu e o simplă presupunere de dragul presupunerii. Ea apare deoarece o experienţă îndelungată a arătat că, în marea majoritate a cazurilor, ea e valabilă. De aceea, pentru a simplifica lucrurile, legea o transformă în prezumţie.
Să luăm un exemplu simplu. Probabil că una dintre cele mai vechi prezumţii este cea de paternitate: se presupune că soţul mamei este tatăl copilului pe care acesta îl naşte în timpul căsătoriei. Dacă tu eşti căsătorit şi nevastă-ta naşte un plod, n-ai ce face. Legea presupune că e al tău. Până la dovada contrarie, evident, pe care tot tu trebuie să o faci, arătând de ce copilul este de fapt al vecinului de la trei şi ce poamă de nevastă ţi-ai găsit.
De ce a apărut această prezumţie? Pentru că, în marea majoritate a cazurilor, copilul chiar este al soţului mamei. Şi atunci ar fi inutil şi enervant să se dovedească de fiecare dată asta pentru a se stabili paternitatea copilului. E mai uşor ca, în cazurile mai rare când nu e aşa, să se dovedească de ce nu e aşa şi să se înlăture prezumţia de paternitate.
Revenind la Parlamentul şi organele noastre, veţi înţelege acum mai bine câtă tehnică legislativă ştiu minunaţii noştri aleşi. În ciuda faptului că nimic nu a dovedit vreodată că majoritatea românilor ar muri de dorinţa de a-şi dona organele, ei presupun că aşa e.
Dar vorbind de “acord prezumat” ei îşi mai dau o dată cu tot sistemul juridic în cap. Cazurile în care un acord, la orice, este prezumat sunt rarissime. Ca regulă, se prezumă dezacordul. Adicătelea, dacă eu te întreb pe tine dacă vrei să îmi faci cadou apartamentul tău şi tu nu zici nimic, ce trebuie să cred? Orice om normal ar presupune că nu vrei.
Din păcate, normalitatea nu e punctul forte al parlamentarilor. Prin urmare, în curând probabil vom avea o altă sarcină sâcâitoare. Să trecem musai pe la medic înainte de a muri şi să îl anunţăm că vrem ca organele noastre să rămână la locul lor. Aferim!
Prezum că toţi cei care n-au spus explicit că nu vor să mă mituiască au gândit, în sinea lor, că da, ar face-o cu plăcere…
Aştept concretizarea acestei nobile prezumpţii!
E mai veche stirea, chiar mult mai veche. A iesit cu dezbateri si scandaluri acum vreo luna si un pic. Si familia are un cuvant de spus, mai ales daca are si un avocat bun.
Pai din cate am inteles eu acum a adoptat-o Senatul. Oricum, au un site atat de bine pus la punct incat mi-a fost imposibil sa gasesc vreo informatie pe el.
Familia are un cuvant de spus daca are “motive intemeiate”. O sintagma ca asta intr-o lege nu poate decat sa dea peste cap orice posibilitate de aplicare rezonabila.
Motive întemeiate = îţi faci o nouă religie, care interzice donarea organelor. Tam-tam!
Dacă intră legea asta în funcţiune, eu n-o să trec pe la medic. La ce-mi trebuie organele? Sau poate doar aş face menţiunea ca, în cazul în care mă spânzur sau mă calcă camionul, să-mi fie folosite organele, cu excepţia salvării vreunui boşorog securist sau criminal în serie.
Pai nu cred ca vreo religie normala permite donarea organelor
. Cu atat mai putin cred ca o face crestinismul ortodox. Si acum sa aud, cat la suta din romani sunt ortodocsi 
? Foaaaarte utila legea…
http://www.crestinortodox.ro/Transplantul_de_organe_din_punct_de_vedere_ortodox-365-21595.html
http://www.ziua.ro/news.php?data=2007-10-09&id=1175
http://www.bioetica.ro/bioetica/ie2/info.jsp?item=9724&node=1435 (ultimul paragraf)
În cazurile 1 şi 3 se vorbeşte de acordul consimţit.
Ma cam mira atitudinea crestinismului din articolul citat de tine, trebuie sa recunosc. Nu stiu cine e acel preot care l-a scris, dar o sa incerc sa mai aflu si alta opinie.
Uite, insa, in unele religii antice dezmembrarea dupa moarte insemna damnarea vesnica. Aici sigur Phosphoros poate explica mai bine ce si cum.
Mi-a mai trimis un prieten un articol interesant dintr-o cuvântare a papei Ioan Paul al 2-lea: http://www.vatican.va/holy_father/john_paul_ii/speeches/2000/jul-sep/documents/hf_jp-ii_spe_20000829_transplants_en.html
Mai, eu am o mica problema cu conceptiile religioase ale Papei Ioan Paul al II-lea. Mai precis cu deschiderea care a promovat-o si care mi se pare printre ultimele lucruri de care ar fi avut nevoie Biserica Catolica.
- poziţia oficială a B.O.R. cu privire la transplantul de organe:
http://www.patriarhia.ro/Site/Comisii/bioetica.html#transplant
- concilierea aşa-zisei dezmembrări a trupului după moarte cu trupul nestricăcios de după Învierea de obşte – în vedenia oaselor uscate de la Iezechiel cap. XXXVII
http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=33&cap=37
- solidaritatea interumană şi dragostea de aproapele mai presus de toate – “dacă un mădular suferă, toate mădularele suferă împreună” şi celelalte la I Corinteni XII
http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=12&cap=12
Multumesc. Asta era problema la care ma gandeam, cum merge transplantul de organe cu Invierea cu trupul.
Si totusi cand incepe si anticoruptiada aia mult profetita?… Unde sunt cohortele de corupti pe valul carora Basescu & ciracii goldenblitzisti au venit la tabloul national de comanda?… De ce in actuala campanie electorala nu auzim nici un pas despre probarea-condamnarea-confiscarea averilor ilicite?… De ce accepta societatea civila de stanga (cata o fi ea…) sa se de finitiveze crearea claselor conducatoare de parveniti in dauna celor multi si oropsiti, …majoritari?… Cateva “de ce-uri” la care va rugam cu stima sa achiesati d-na si stimati bloggeri… http://sorinplaton.wordpress.com/2008/05/14/si-totusicand-incepe-anticoruptiada/
1=
La mormoni merge cel mai simplu: poţi să transplantezi cât vrei, după moarte primeşti oricum tot ce-ai pierdut înapoi. Zice „The Book of Alma: The Son af Alma” (după Alma cel Tânăr, judecătorul-şef al nefiţilor): „every limb and joint shall be restored to its body, yea, even a hair of the head shall not be lost”.
Da’ alta “religie” mai dubioasa nu ai gasit
) ?
Ai o listă de religii şi ce spun ele despre transplant aici. Singurele care se opun procedurii sunt şintoiştii şi ţiganii (prin credinţele lor populare).
Deja donez zilnic, măcar în gând, un organ politicienilor.
Gradinariu: acum incerci sa ma convingi sa imi donez organele, sau de ce esti asa de pornit
?
Alexandru:
)))
Intr-o dogma religioasa exoterica, poate ca donarea de organe este un lucru dezirabil si acceptat, dar in mod cert orice doctrina esoterica o va respinge din motive lesne de inteles. In multe religii antice, nu exista o pedeapsa mai crunta decat dezmembrarea trupului dupa moarte.
@ Gradinariu: pozitiile acestea teologice referitoare la donarea de organe sunt plasate in epoca moderna ori chiar post-moderna, epoca in care contactul cu traditia veritabila este extrem de greu de stabilit, iar orice pozitie de gen este – in mod clar – o inventie recenta, avand in vedere ca in Antichitate si Evul Mediu nu se prea donau organe
Ioana, Parlamentarii nostri “e oameni” “de bine” … Evidement, e vorba de binele lor si nu de binele nostru. Adica sunt foarte atenti cand e vorba de binele lor (vezi cum se voteaza legile pentru salarii, indemnizatii , pensii , masini etc) … Cand e vorba de binele nostru … klar (ne)atentia scapa legi “interesante”.
).
Nu e prima lege cel putin batuta in cap si nu va fi nici ultima. Cat timp esti bine informat, daca esti contra donarii organelor, totul e bine.
M-a suprins un comentariu al tau despre Papa Ioan Paul al doilea. Parerea mea, e ca acel Papa chiar a fost un sfant. Nu sunt catolic, dar in opinia mea a avut urmatoarele merite:
-> a promovat ecumenismul; in fond toti crestinii cred in Dumnezeu si in Sfanta Treime (bine, aproape toti
-> si-a cerut scuze public pentru greselile si persecutiile Bisericii Catolice facute de-a lungul sutelor de ani;
-> a aratat ca poate sa ierte ( l-a vizitat pe musulmanul care incercase sa il omoare si l-a iertat, desi acesta i-a zis ca ii pare rau ca a ratat);
-> mai sunt o groaza … nu sunt eu foarte inspirat acum;
-> a fost pe fata impotriva comunismului; in felul acesta, a avut si el o mica contributie indirecta la caderea acestuia.
Airborn:
- dupa parerea mea, daca ceva poate sa omoare mai repede si mai sigur religia adevarata decat se intampla deja, asta e ecumenismul.
- poate unele din persecutiile respective aveau o logica atunci cand au fost facute. Si poate nu ar fi trebuit sa isi ceara scuze pentru ca asa ii dictau ideile moderne despre “drepturile omului” si celelalte
In legatura cu comunismul si iertarea musulmanului nu am nimic de obiectat, dar asta nu prea are legatura cu sprijinirea religiei.
Papa Ioan Paul al II-lea a fost din multe puncte de vedere un caracter radical non-catolic, daca nu chiar anti-catolic. Tocmai aceasta deschidere si ploconire in fata lumii moderne, venite din partea celei mai inalte instante spirituale a lumii crestine e ceva dubios, daca nu chiar regretabil.
Din acest punct de vedere, conservatorul Benedict/ Ratzinger e indubitabil mai apropiat de caracterul autentic al catolicismului. Iti dai seama ce nepotrivit e ecumenismul in contextul catolicismului. Cand o dogma se proclama ca fiind ea insasi “universala” e greu de impacat cu ecumenismul inter-confesional, parerea mea.
Common, conservatorul radical Benedict se apropie mai mult de un Papa de pe timpul inchizitiei.
Religia nu trebuie sa fie opresiva … Un prieten spunea ca adevaratii crestini erau cei care mureau sub coltii leului si care imbratisau cu adevarat aceasta religie si nu noi , cei care ne nastem cu ea.
Si nu cred ca si-a cerut scuze pentru ca asa ii dictau ideile moderne … Dupa parerea mea, Bisericile in general s-au abatut de la ideea initiala, au devenit institutii care incearca sa intermedieze intr-un fel sau altul relatia cu Dumnezeu … Iar Biserica Catolica , ca Biserica aproape Universala la anumite momente de timp in Vestul Europei, a gresit cu destule (inchizitie, indulgente, cruciade , politica dubioasa etc). Iar acel Papa, care fara sa fie obligat, si-a cerut scuze pentru greselile inaintasilor sai, pe mine m-a impresionat.
Si nu s-a ploconit in fata lumii moderne – parerea mea – ci a fost constient ca lumea s-a schimbat un pic si ca Biserica trebuie sa fie constienta de aceasta schimbare.
Parerea mea.
Nu înţeleg, Ioana, de ce un creştin ortodox ar trebui să nu fie de acord cu transplantul de organe?…
‘Ioana, deci se prezuma ca noi nu ne dorim sa ramanem integri corporal si ca am prefera sa ne ducem la stramosi pe bucatele?
Dar cum de nu se prezuma ca am vrea sa ne ducem si cu sot/sotie, sau cu lideri cu tot? Ai dracu’ nemernici!
Sunt gata sa faca afaceri si cu mortii, nu numai cu viii, fir-ar sa fie de capitalisti, salbatici de-a dreptul!
Lucian, eu cand am zis asta am pornit mai curand de la o “presimtire” ca, din punct de vedere religios, asa ceva nu e tocmai normal. Apoi am aflat ca pozitia BOR e ca se cam poate
.
Totusi, vorbind cu Phosphoros si cu Radu Iliescu am inteles ca ar exista, totusi, niste interdictii mai generale care tin de orice credinta. Din pacate, nu sunt chiar in masura sa dezvolt subiectul, asa ca astept ori sa o faca altcineva, ori sa fiu
.
Maria: nu stiu daca e vorba de afaceri. Inclin sa cred ca e mai mult vorba de prostie.
Scriu şi eu, doar sunt în sesiune şi am timp. Ioana îmi va da în cap cu ocazia cafelei de mâine dimineaţă, dar părerea mea e următoarea:
* pe de o parte nu mă deranjează ca în cazul în care mi-ar trebui o inimioară să nu trebuiască să dau colţul până o primesc;
* apoi, chiar nu m-ar deranja că cel de la care s-a prezumat acordul de fapt nu vroia să fie despuiat de organe;
*nu în ultimul rând, nu mă deranjează ca în cazul în care mai găsesc ceva sănătos în mine (slabe şanse, Ioana poate confirma) să implanteze acel ceva sănătos în altu’ (oricum, dată fiind starea mea de om mort, nu voi putea face altceva decât să hrănesc flora microbiană).
O ultimă precizare, nu tot românu’ va fi eviscerat înainte de îngropare, ci numai cei care se află în moarte cerebrală.
Pai daca nu te deranjeaza, iti poti da acordul. E mai logic decat sa ma duc eu sa imi dau “dezacordul”, nu
?
Nu. Sunt prea puţini donatori care îşi dau acordul şi bunătate de organe ajung materie anorganică.
Pai poate nu isi dau acordul fiindca nu intentioneaza sa devina “donatori”.
A scris şi Filonous ceva util pe tema asta.
Uite, sa stie toata lumea daca mor/intru in moarte cerebrala: NU DORESC SA DAU NICI UN ORGAN, NICI O UNGHIE, NIMIC. NOTHING.NADA.
Phosphoros I, mare si grandios Imperator al domeniului Insurgiam
Vreau să las şi eu un mesaj, dar sub formă de manea:
Sunt băiat de milioane
Şi vă dau la toţi organe.
Sunt băiat darnic de fel
Dau şi păr transplant la chel.
Of, of, inima mea!
Eu o dau la cine-o vrea.
Of, of, ficatul meu!
Va trăi-n tine mereu.
Viaţa asta este scurtă
Când o ţii din nuntă-n nuntă.
Nu mai bine când te duci
Să faci un transplant de buci?
Of, of, inima mea!
Eu o dau la cine-o vrea.
Of, of, ficatul meu!
Va trăi-n tine mereu.
Tovarăşi, să nu uitaţi
Dorinţa ce-o ascultaţi.
Hai, hai, duşmanilor!
Duceţi-mă la abator.
Of, of, inima mea!
Eu o dau la cine-o vrea.
Of, of, ficatul meu!
Va trăi-n tine mereu.
Semnat, Mihai Slănină de la Botoşani
=))
Unde ai gasit-o
?
Mă tem că eu sunt creatorul ei. Vrei s-o cânt?
Pfoai, sunt numai urechi
) .
Acordul “prezumat” inseamna un singur lucru. O sa moara mult mai multi oameni cu zile in spitale, mai ales dintre cei accidentati pe sosele (si care n-au fost totusi prea “sifonati”)!