Moarte CFR-ului! (în 4 motive)

Cred că după o lungă vacanţă întreruptă de numeroase momente ceferiste, sunt în măsură să vă dau 4 motive pentru care aş boicota CFR-ul. Dacă aş putea…

1. Nesimţire:

Studiu de caz: Călător pe peronul din Buşteni. În speţă, eu. Are nevoie de informaţii. În speţă, cum să ajungă la Posada.

Ghişeul 1 (aparent unul de informaţii):

Eu (zâmbitoare şi amabilă): Nu vă supăraţi, ce trenuri merg spre Posada?

Gişeista (nervoasă, cu intenţii aparent criminale): ÎNTREBAŢI LA INFORMAŢII!!

Eu (în continuare zâmbitoare şi amabilă): Ăăă… mă scuzaţi, am crezut că aici sunt informaţiile. Îmi puteţi spune, totuşi, unde sunt.

Ea (şi mai nervoasă, gata să sară la mine prin găurica din geam): PE PERON!!!

Ghişeul 2 (de informaţii, dar fără să exceleze prin vizibilitate):

Eu (pregătită pentru o nouă porţie de zâmbet şi amabilitate): Bună ziua! Îmi puteţi spune dacă toate personalele care merg spre Bucureşti opresc şi în Posada?

Tot o ea (isteric): CARE TOATE, CĂ-S NUMAI TREI!

Eu (derutată): Păi… toate trei… opresc în Posada?

Ea (aer de superioritate, voce în continuare isterică, volum mărit): DA, TOATE OPRESC ÎN POSADA!! ÎN AFARĂ DE CEL DE DIMINEAŢĂ!

2. Întârzieri:

Pe peron. Difuzorul anunţă sec: Din cauza unui incident (adică incidentului că sunteţi incompetenţi, probabil… altfel nu văd cum s-ar putea repeta atât de des), trenul rapid nr. are o întârziere de aproximativ (aici strângi din dinţi şi ţii pumnii pentru propria ta persoana) x minute (unde x aparţine intervalului de la 10 la infinit… eu personal am prins acum două săptămâni o întârziere de 80 de minute).

Din fericire, lucrătorii CFR îşi menţin calmul şi buna dispoziţie şi nu par deranjaţi de minorele incidente. Par chiar miraţi când, în gara Medgidia, disperat să prinzi vaporaşul spre Sfântul Gheorghe, îi întrebi dacă trenul în care eşti are întârziere. Şi îţi răspund senin că bineînţeles că are, de parcă te-ar anunţa cel mai evident şi normal lucru din lume.

3. Jeg:

Dacă mergi cu un tren şmecher, mai treacă-meargă. Aerul e condiţionat şi respirabil (dar bineînţeles că îl lasă pornit până începi să tremuri şi să te întrebi de ce nu ai ceva gros în bagaj). Compartimentele sunt locuibile. Până şi băile sunt decente timp de vreo oră de la pornirea trenului din gara-mamă.

Dar personalele… Cine ar putea uita senzaţia inconfundabilă a muşamalei de pe scaun care ţi se lipeşte de piele? Sau a băii minuscule în care este imposibil să încapi fără să te lipeşti de pereţii care ştim cu toţii cât de fresh par? Sau al duşului pe care îl faci acasă, după asemenea călătorie, admirând apa neagră ce se scurge de pe tine?

4. Fumatul interzis:

Acest paragraf s-ar putea rezuma la o lungă şi colorată înjurătură. Dar cum vreau să rămân în limitele decenţei, mă voi mulţumi să ofer câteva soluţii practice mult-discriminaţilor fumători neposesori de mică maşină personală.

• interesaţi-vă încă de acasă cât de mult stă trenul în diferite gări. Pe site-ul CFR-ului sunt scrise toate opririle unui anumit tren şi timpul cât durează. Profitaţi de cele mai lungi pentru a fuma măcar juma de ţigară.
• dacă trenul se opreşte brusc în mijlocul câmpului şi nu pleacă de acolo în primele 3 minute, probabil va sta cel puţin încă 5 (observaţie empirică). E timp de o ţigară.
• când trenul e oprit nu e nevoie sî coborâţi ca să fumaţi. Aşezaţi-vă lângă uşă şi e suficient. Asta e deja regulă cutumiară, nu am întâlnit controlor care să zică ceva.
• în ultimă instanţă şi dacă e respirabil, fumaţi în baie. Din punct de vedere juridic controlorul nu are dreptul să vă amendeze. De ce? Pentru că el nu vă poate vedea când fumaţi. Dacă simte miros de fum când ieşiţi, nu recunoaşteţi nimic! Spuneţi că nu aţi fost voi, ci cel dinainte. E posibil să vă facă totuşi proces verbal, dar va putea fi anulat foarte uşor. Dar e şi mai posibil să nici nu vă întrebe nimic, dând dovadă de mai multă înţeleger decât aleşii noştri (ai noştri!?!? ai fumătorilor!?!? moarte şi democraţiei!) care au făcut legea.