Că tot abia trecură parlamentarele la care nu prea s-au bulucit votanții, să vedem cam cu ce s-au ocupat membrii Parlamentului în fosta legislatură. E drept, majoritatea cu mai nimic. Nici măcar cu prezența la ședințe. În schimb, un parlamentar a fost extrem de activ, propunând proiecte peste proiecte de legi. Aplauze pentru… Gheorhe Funaaaar.
Dintre toate inițiativele sale, cea mai simpatică mi se pare cea intitulată Lege pentru liniștea românilor și a României. Să vedem cam ce prevede ea. Sau ar fi prevăzut, noroc că parlamentarii noștri nu au fost chiat atât de oligofreni ca sa o voteze.
art. 1, alin. 2: Este interzisă asimilarea UDMR, o organizație antiromânească și antieuropeană, cu un partid politic.
art. 2: Se interzice membrilor UDMR, o organizație neguvernamentală antiromânească și antieuropeană să facă parte din Guvernul României și din structurile sale din teritoriu.
art. 7: Serviciul Român de Informații și Serviciul de Informații Externe vor prezenta rapoarte în fața Parlamentului, la sfârșitul fiecărui trimestru, cu privire la acțiunile antiromânești și antieuropene organizate de către UDMR, Ungaria și iredentismul maghiar. (nu pricep nici în ruptul capului cum ar putea face iredentismul o acțiune…)
art. 9, alin. 3: Parchetul se autosesizează în cazurile de corupție semnalate în mass media și în care sunt implicați unul sau mai mulți membri ai UDMR sau ai altei persoane juridice constituite pe criterii etnice.
Și, my favourite, art. 10: În timpul vizitelor oficiale sau neoficiale efectuate în România de către președintele Ungariei sau foștii președinți ai Ungariei ori de către membrii Guvernului Ungariei sau foști miniștri din această țară, Serviciul Român de Informații și Serviciul de Protecție și Pază au obligația de a-i proteja, de a-i monitoriza și de a face propuneri pentru a fi declarate persona non grata.
art. 12: Orice concurs pentru ocuparea unui loc de muncă în România la care condiția obligatorie sau facultativă este cunoașterea limbii maghiare este nul de drept.
Și, o altă contribuție extrem de minuțios gândită din partea sus-numitului: Lege privind statutul majorității cetățenilor de naționalitate română, cu un unic articol care prevede: Prin prezenta lege, cetățenii români – aparținând majorității – beneficiază de aceleași drepturi cu cetățenii români aparținând minorităților etnice.
Domnule Funar, vă vom simți lipsa din Parlamentul României.
Notă: Versurile din titlu chiar au fost sloganul unuia dintre candidații la parlamentare.
Tare, se pare ca domnu’ Ghita a fost vigilent si prolific
, s-a gandit chiar aproape la toate
Norica Nicolae i-a dat uneori dreptate si dl. Funar:
http://starlete.wordpress.com/2008/12/03/cand-norica-nicolae-ii-da-dreptate-lui-gheorghe-funar/
in acest proiect de lege. Funar a dovedit ca PRM nu a mai intrat in parlament.
Degeaba faci misto de Funar; UDMR chiar este o organizatie care in mod normal nu are ce cauta in Parlamentul Romaniei sau pe scena politica, in general. Iar cu iredentismul maghiar nu e deloc de gluma, oricat de anacronic ar parea! Pe de-o parte, UDMR are un statut dublu: de partid politic si organizatie culturala a minoritatii maghiare (primind bani din doua locuri astfel), ceea ce e ilegal! Pe de alta parte, UDMR militeaza cat se poate de deschis pentru autonomia teritoriala a Tinutului Secuiesc (si eventual a Transilvaniei), ceea ce este ilegal si anticonstitutional. Din pacate, legile in tara asta se aplica… asa cum se aplica.
Imi place blogul. Asa ca bun venit la mine-n blogroll.
La multi ani